Stropi de iubire

Home / Stropi de iubire

„Poate va trebui să revii asupra deciziei tale” Denis se apropie folosind din nou atacul vizual, dar surprinzător ochii Melaniei îi reflectau faţa şi atât.

„Vorbesc doar atunci când sunt convinsă de ceea ce spun, aşadar decizia mea este aceeaşi” ea nu avea nici o îndoială despre ceea ce spunea.

„Înţeleg, dar…” zise el încruntându-se în timp ce îşi înclină capul într-o parte. „Melania, unele detalii trebuie să rămână ascunse pentru binele tuturor”

„Detaliile sunt tot ce contează în rezolvarea unei crime”

„Exact” Denis şi-a dus pumnul la gură atingând uşurel buzele în timp ce se gândea „Ideea este că tu cunoşti doar o mică parte din tot scenariul. E posibil să tragi concluzii greşite”

„Denis, încerci să-mi ascunzi ceva?” Ochii ei erau larg deschişi şi părea foarte iritată de faptul că el părea să cunoască mai mult decât ea.

„Oricum am încheiat procesul” a încercat el să pară indiferent.

„Desigur, ai încheiat procesul, deci păstrează-ţi sfaturile pentru tine şi încearcă să nu intri în vreo încurcătură”

„Am vrut să mă asigur că nu vei fi rănită la sfârşit, ca de obicei”

„Serios?! Nu poţi să renunţi la ideea de a fi erou, nu-i aşa?” Observând lipsa de expresivitate de pe faţa lui Denis, Melania a continuat cu asprime: „Te vei logodi în două zile. Du-te şi-ţi alintă păpuşa Barbie şi lasă-mă în pace!”

„Tu ai fost cea care te-ai logodit prima cu Antuan”

Ea şi-a dat seama de înţelesul cuvintelor lui.

„Eu nu te iubesc Denis” a răspuns Melania cu duritate.

„Nici eu nu te iubesc” a adăugat Denis evitând să o privească în ochi.

Cineva bătea la uşă.

„Domnişoară Alistar, sunteţi acolo? Ultimul proces trebuie să înceapă. Instanţa de judecată te aşteaptă.”

„Sunt gata într-un minut” a răspuns ea în timp ce îmbrăca uniforma neagră. Apoi, din priviri i-a cerut lui Denis să iasă afară.

„Eu şi Delia vom pleca din San Diego după logodnă” răsunau cuvintele lui în mod neaşteptat înainte să închidă uşa. Avea o privire tristă îndreptată spre podea.

Bineînţeles că era deja plictisită de omniprezenţa lui, dar nu a vrut niciodată ca el să dispară din viaţa ei.

„Hmmm…” mormăi ea înghiţind foarte des apoi a adăugat „Cum rămâne cu slujba ta? Ţi-ai dat demisia?” Melania se prefăcea că îşi fixează lentilele de contact în oglindă, doar pentru a-şi justifica ochii umezi.

„Delia şi eu o să muncim împreună…” Denis observă ce mult o afectase pe Melania această nouă veste.

„Oh, înţeleg….o nouă viaţă, noi planuri…ce ar trebui să spun? Călătorie plăcută?”

A râs ea încetişor. O dorinţă arzătoare o atrăgea ca un magnet înspre pieptul lui.

„Dacă pot să fac ceva pentru tine, nu ezita să-mi ceri….oricând” Cuvintele lui purtau o notă discretă de sinceritate.

„Faci promoție de sfaturi?”

„Ce-i cu zâmbetul acesta sarcastic?” zâmbi el şmechereşte.

În nesfârşitul joc al emoţiilor, ea credea că este ultima dată când va pretinde că nu-l iubeşte, dar acum că nu-l va mai vedea niciodată, a înţeles că dorinţa ca el să rămână era mai mare decât orice altceva. Era sigură. Îl iubea cu adevărat.

Incapabilă să facă diferenţa între o dragoste riscantă/nebunească de scurtă durată şi una riscantă de lungă durată, Melania l-a cuprins cu mâinile şi i-a şoptit:

„Am crezut întotdeauna în alegerile tale”

Ochii lui mari, verzi au fost captaţi de inelul ei şi nu se putea abţine să îl privească. Ea ştia cum să-şi ţină promisiunea în timp ce el se simţea vinovat.

***

Most Recent Projects
korce